O cădere de 50 până la 100 de fire de păr de pe scalp în fiecare zi este normală pentru majoritatea oamenilor. Dacă, însă, apar rapid mici zone lipsite de păr pe scalp, barbă, mustaţă, sprâncene sau gene trebuie să consulți un medic. Pierderea părului (alopecia) poate fi o cauză de îngrijorare din motive cosmetice sau psihologice, dar poate indica și prezența unei boli sistemice.
Forme clinice
Situațiile în care o persoană pierde anormal de mult păr poartă denumirea de alopecie (chelire). În funcție de zona și modul de manifestare, putem distinge între mai multe forme de alopecii.
Alopecia areată (pelada sau căderea părului în luminișuri) este o afecțiune frecventă, caracterizată prin apariția uneia sau mai multor zone fără păr, rotunjite, bine delimitate sau care se pot uni. Perii pot fi căzuţi în totalitate sau parţial. Astfel, la examenul cu lupa sau dermatoscopul, la nivelul plăcilor, pot fi prezenţi peri de tip vellus (fire scurte și fine, deschise la culoare, asemănătoare unui puf) sau puţini peri terminali neafectaţi. Evaluarea scalpului poate evidenția „puncte negre” (fire de păr care se rup înainte de a ajunge la suprafaţă) sau „peri în semn de exclamaţie” (peri de la periferia plăcii care se rup cu uşurinţă şi au rădăcina mică, rău formată). Pielea are aspect normal (de aici denumirea de alopecie necicatricială). În general, leziunile sunt lipsite de simptomatologie, dar plăcile pot prezenta uneori zone roșiatice, însoţite de mâncărime.
În caz de alopecie ophiasică, lipsa părului apare inițial în zona occipitală (partea posteroinferioară a craniului), cu posibilitatea extinderii ulterioare de-a lungul marginilor zonei păroase, încercuind scalpul.
Alopecia totalis reprezintă întinderea calviției la nivelul întregului scalp.
Alopecia universalis definește afectarea pilozităţii întregului corp.
Alte forme de alopecie includ afectarea doar a bărbii şi mustăţii, a sprâncenelor sau a genelor.
Afectarea unghială evidențiază modificări ale lamei unghiilor, îngroșări sau subțieri, modificări de culoare etc. Atunci când există și alte simptome, se investighează asocierea cu afecțiuni autoimune (tiroidită autoimună, vitiligo, lupus eritematos, artrită reumatoidă, lichen plan, pemfigus vulgar etc.).
Aceste forme particulare de alopecie pot fi complicate de căderea concomitentă a părului din cauze androgenogenetice (alopecia androgenogenetică masculină sau feminină) și se vor diferenția de alopecia cicatriceală (un tip ireversibil de calviție, care lasă pielea netedă și lucioasă).
Etiologia, diagnosticul și tratamentul alopeciilor
Alopecia areată este considerată o afecţiune autoimună, declanșată în condiții particulare:
- stres emoţional;
- factori infecţioşi (virusul citomegalic);
- factori genetici, endocrinologici (afecțiuni tiroidiene);
- factori chimici (medicamente noi precum: interferonul alfa, ribavirina, etanercept, adalimumab).
Diagnosticul este susținut de aspectul clinic al leziunilor, aspectele tricoscopice particulare, rareori find nevoie de biopsiere și examen histopatologic (mai ales în formele difuze). Tricoscopia este o metodă nedureroasă de diagnostic, un instrument important în diferențierea alopeciilor de diverse cauze și în monitorizarea răspunsului la tratamentul impus de medicul dermatovenerolog.
Tratamentul alopeciei areate se realizează sub îndrumarea medicului și urmărește:
- stoparea căderii părului;
- identificarea unei cauze asociate;
- regenerarea rapidă a părului.
În formele totalis şi universalis recăderile pot fi frecvente.
Schemele terapeutice asociază: corticoterapia, agenţi iritanţi topici, agenţi sensibilizanţi topici, minoxidilul topic, macrolidele imunosupresive, fotochimioterapia, analogii de prostaglandine, ciclosporina, dapsona şi metotrexatul sistemic, agenţii biologici, injectarea unor derivați din plasma proprie (Platelet Rich Plasma), gluconatul de zinc și psihoterapia.
Prognostic
Evoluţia este variabilă şi imprevizibilă. Sunt semnalate remisiuni spontane, dar şi recidive în aproximativ 50% din cazuri. Evoluţie favorabilă au formele care dispar în primul an de urmărire. Un procent de 7 - 10% din pacienţii aflaţi la primul episod de alopecie areată au risc de a dezvolta o formă cronică severă.
Prognosticul este nefavorabil în cazurile de alopecie ophiasică, în cele cu prinderea unor zone întinse şi în cele cu debut precoce. De asemenea alopeciile care asociază alte afecţiuni autoimune, dermatită atopică, distrofii unghiale şi cele cu antecedente familiale nu au prognostic favorabil.
Deși nu doare, pierderea părului are consecințe psihologice foarte importante. Remediile care se prezintă sub forma unei „rețete miraculoase” pot afecta, de multe ori, șansele unui tratament competent. Identificarea etiologiei acestei probleme și aplicarea unui tratament adecvat sunt apanajul medicului dermatovenerolog. Informații despre programul de consultații pot fi obținute apelând serviciul Call Center – 0232 920.
